Proverbe 23:9

Pro 23:9 „Nu vorbi la urechea celui nebun, căci el nesocotește cuvintele tale înțelepte”.

Ceea ce vedem aici este o altă modalitate de-ați irosi cuvintele. În text a vorbi la „urechea” cuiva, nu înseamnă ai șopti, ci este vorba de comunicare recepționată, care are greutate intelectuală, nu sunt vorbe ușoare, sau aruncate în vânt. Urechea este deschisă spre informare, dar inima acestui om este închisă. Ea este descrisă în Ps 119:70, „Inima lor este nesimțitoare ca grăsimea”. Pentru tot ceea ce aude acest om el nu are loc în mintea lui. Este prea plin. Este omul care cu bună știință nu vrea să primească ceea ce i se spune, altfel și-ar face loc în inimă. Este tipul omului care le știe pe toate. Oamenii de genul acesta în prima fază devin zeflemitori, dar cu timpul uni se transformă în adversari.

Domnul Isus Hristos când s-a adresat ucenicilor care urmau să ducă Evanghelia în lume le spune în Mat 7:6 „să nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare, și să se întoarcă să vă rupă”. Înainte de toate, Domnul Isus descrie acești oamenii folosind un animal care se găsea la tot pasul, porcul. Un animal necurat, un animal mereu în căutare de mâncare. Porcul este în permanență nesătul. Așa sunt uni oamenii cărora le predicăm Evanghelia, flămânzi și dornici de informație dar fără nici un interes să trăiască ceea ce învață. Sunt oameni care din mândrie sau de prea multă cunoștință, calcă, trec peste lucruri importante care ar putea să le schimbe viața, și mereu sunt în căutare de lucruri noi.

Acești oameni, la un moment dat, când se simt prea plini de informație, ajung să se creadă înțelepți, și dacă îi provoci se întorc împotriva ta cu intenția de-a te distruge. Vor să te incapaciteze, să nu poți comunica Evanghelia mântuitoare și altora. Setea acestor oameni după cunoștință, recunoștință, diplome, poziții sociale este notorie. Aleargă după cunoștință, nu după mântuire. Pe aceste considerente, și pe bună dreptate Psalmistul îi numește… nebuni.

Lumina Cuvântului, o meditație practică asupra Cuvântului sacru.

Proverbe 23:13

Pro 23:13 „Nu cruța copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri.”

-mustrare=corecție (KJV)

În acest pasaj este vorba de copii mici, sau mai mici și până la vârsta adolescenței, aceasta fiind exclusă. Este o poruncă, și prin ea autorul cere părinților, educatorilor să nu depriveze copilul de educație, instrucție, mustrare, urmărire atentă, verificare. Toate acestea făcând parte din procesul educațional din anii formativi. Folosirea nuielei fiind evident ultimul refugiu al părintelui sau educatorului. Având în vedere seriozitatea și importanța procesului educațional, aceste măsuri erau obligatorii și trebuia să preceadă folosirea nuielei, sau a altor metode de trezire din apatie a celui cuprins în procesul educațional. Având în vedere natura procesului educațional, de cele mai multe ori se desfășura în aer liber, invitația de-a folosi nuiaua era evidentă. Având în vedere dimensiunile, elasticitatea dar și fragilitatea unei nuiele concluzia de la sfârșitul versetului 13 era una de-a stimula folosirea ei. Din nuia nu se moare, dar folosirea ei poate comunica seriozitatea procesului de învățământ și totodată importanța lui pentru bunăstarea ulterioara a beneficiarului.

Și contrariul este la fel de important. Dacă nu educăm, nu dăm instrucție, nu urmărim atent și nu verificam ceea ce își însușește copilul, dacă nu mustrăm în caz de neatenție sau neseriozitate nu ajutăm copilul să se dezvolte să se maturizeze. Pedeapsa este văzută de autor ca o implicare, o purtare de grijă, un ajutor.

Lumina Cuvântului, o meditație practică asupra Cuvântului sacru.

Proverbe 21:5

Pro 21:5 „Planurile omului harnic nu duc de cât la belșug, dar cel ce lucrează cu grabă n-ajunge de cât la lipsă.”

Omul nu trebuie să fie doar harnic ca să aibă belșug, trebuie să își și facă planuri bune. De obicei cei ce lucrează cu hărnicie, dar fără niște planuri bine gândite, duc lipsă. Diferența dintre cel ce are cât să nu moară de foame și cel ce are din belșug o face planurile celui din urmă. Un plan bine întocmit și implementat cu hărnicie va aduce cu siguranță belșug. Dacă, ceea ce se încearcă să se obțină este greu de realizat, planul bine făcut îl va ține pe om concentrat la ceea ce și-a propus să facă și nu îi va da voie să se abată de la el. Un om fără un plan bine pus la punct oricât harnic și dispus să facă sacrificii ar fi, nu va realiza mare lucru. La prima oportunitate care pare mai avantajoasă, va uita ceea ce și-a propus și va abandona munca începută. Va fi omul care va lăsa multe lucruri neterminate în urma lui. Cel mai adesea acest lucru se vede la casele pe care le construim. După un timp, ne mulțumim cu ceea ce avem, este funcțional dar nu este terminat. Nu arată frumos, este doar util. Belșugul are de-a face cu frumusețea, și cu gustul. Cel ce lucrează cu grabă de cele mai multe ori falimentează, nu își atinge ținta, obiectivul propus. El lasă în urmă șantiere.

În multe biserici se lucrează fără plan și fără o evaluare periodică. Toate acestea duc la faliment. Faliment în educarea copiilor, a tinerilor, a tinerilor căsătoriți, a adulților și a celor de vârsta treia. Cu toți participă la serviciile din biserică, dar fiecare în parte trebuie să fie educat, crescut din punct de vedere biblic. Fără un plan și fără oamenii harnici care să îl implementeze, se ajunge la sărăcie spirituală. În unele cercuri planurile sunt făcute de oamenii capabili dar care sunt mai mult decât leneși. Nu va ieși nimic niciodată din munca lor. Dacă se schimbă conducerea o dată la doi ani sau la patru se reia totul din nou. Avem planuri bune, dar nu și rezultate. În alte cercuri se lucrează cu râvnă dar fără o planificare prealabilă. În aceste situații, iese ce iese, pentru că se lucrează la întâmplare.

În situații și mai nefericite, nu se fac planuri pentru că oamenii sunt leneși. Nu iese nimic. Nimeni nu face nimic dar ne așteptăm la binecuvântare, la belșug. În aceste situații oamenii devin din ce în ce mai lipsiți de cultură biblică, de educație și de trăire evlavioasă. Sfârșitul lor este dezastros. Filip 3:19 „Sfârșitul lor va fi pierzarea… și slava lor este în rușinea lor”. Planurile omului harnic duc la belșug spiritual și material.

Lumina Cuvântului, o meditație practică asupra Cuvântului sacru.

Proverbe 21:1

Pro 21:1 „Inima împăratului este ca un râu de apă în mâna Domnului, pe care îl îndreaptă încotro vrea.”

Inima sau mintea celor din conducere este în permanență sub atenția lui Dumnezeu, de aceea cei care ajung să conducă să fie cu mai mare atenție, sunt sub lupa lui Dumnezeu. Dacă cei de rând zicem noi că trec neobservați, cei în posturi de conducere să fie cu luare aminte. Tot așa cum oamenii dirijează cursul unui râu prin obstacolele pe care i le pune în cale, tot așa Dumnezeu îndreaptă gândurile celor aflați în conducere. Prin vise, vedenii sau mesaje directe Dumnezeu îi înștiințează, îi avertizează, îi face să se oprească dintr-o anumită decizie luată. De cele mai multe ori cei aflați în poziții de conducere nici nu își dau seama care este cauza tulburărilor pe care le experimentează. Dumnezeu îndreaptă gândirea conducătorilor tot așa cum omul îndreaptă un curs de apă. La un moment dat, conducătorul s-ar putea să se împotrivească unei schimbări de direcție. Cu cât rezistența este mai mare cu atât mai mare sunt obstacolele folosite de Dumnezeu.

În ultimă instanță se face voia Lui nu voia conducătorului. Chiar dacă durează timp, și există multă împotrivire, schimbările de direcție inițiate de Dumnezeu sunt întotdeauna o binecuvântare, dacă nu pentru individ, pentru rasa umană.

Lumina Cuvântului, o meditație practică asupra Cuvantului sacru.

Proverbe 20:3

Proverbe 20:3  ”Este o cinste pentru un om să se ferească de certuri; dar orice nebun se lasă stăpânit de aprindere”.

-să se ferească = să înceteze, să stingă

-stăpânit de aprindere = în KJV este tradus “will be meddling”(se amesteca)

Omul crede ca este înțelept să intervină în afacerile, certurile cuiva ca să dovedească cât de înțelept este el. Dar după Sfânta Scriptura exact opusul este adevărat. A te certa, argumenta cu cineva este cea mai mare prostie. Când angajat într-o dispută, ești tentat să crezi că este rușinos sa renunți. Dimpotriva, este o cinste să te ferești de certuri. Dar dacă te găsești într-o situație tensionată, renunță la a-ți impune punctul de vedere, dupa Scriptură doar un nebun face lucrul acesta. Omul înțelept se ferește de certuri.

Recitind acest text luând în considerare tot ce se publică pe bloguri zilele acestea, începi să îți dai seama cât de relevantă este Scriptura pentru zilele noastre.

Lumina Cuvântului, o meditație practică asupra Cuvantului sacru.